miercuri, 20 noiembrie 2019

Pinguriciul

                             


                                                                         Pinguriciul




           Această postare va fi despre o creatură imaginară inventată de mine, pe numele ei real...PINGURICIUL...o creatură pe care am văzut-o doar eu, un monstru pe jumătate arici, pe cealaltă jumătate era un pinguin. Doar eu o pot descrie așa cum era și întâmplările la adevărata lor intensitate. Așa că, să începem!
            Era o amiază liniștită de ianuarie. Eram la munte împreună cu familia mea. Ninsoarea acoperise totul: brazii, casele, derdelușul. Eram tare plictisită, așa că am decis să mă uit pe geam, ca să mai treacă timp. Pădurea era plină de brazi albi. Zăpada atârna pe crengile brazilor înalți. Între timp a început să ningă ușor, iar, apoi, brazii au început să cadă. Brazii erau trântiți la pământ unul câte unul de un picior gigantic. "Ce să fie oare?". După ce brazii au fost dărâmați, s-a putut vedea cine i-a doborât.
            Era un monstru pe care eu l-am numit Pingurici. Era foarte înalt, gigantic. Era foarte gras, încât abia îl vedeai în întregime. Corpul îi era acoperit de pene lungi de pinguin, peste care se aflau țepi de arici. Era foarte urât, avea un cioc lung și ochii mari, încât te pierdeai în ei. Ce-i drept, era foarte înfricoșător!
             În mână, domnul Pingurici ducea o valiză mare, aproape cât el. În spate avea o pereche de schiuri, cât pentru picioarele lui gigantice. Dar de ce avea așa ceva la el? Poate ca a venit în vacanță!AAAAAAA!!!!!!!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu