marți, 4 ianuarie 2022

"Copiii de făină" de Anne Fine - partea a II-a

                                            "Copiii de făină" de Anne Fine - partea a II-a

  

  Carte: Copiii de făină

  Autor: Anne Fine

  Editura: Arthur

  POVESTIRE

  Simon Martin ajunge în fața cancelariei școlii și îi aude pe domnul Cartright și pe creatorul Târgului de Știință, certându-se pe tema copiilor de făină. Băiatul nu este atent la conversație și înțelege că finalul proiectului va fi marcat de o explozie de făină. Astfel, când ajunge în clasă le spune colegilor să fie de acord cu tema stabilită. La oră, domnul Cartright este nevoit să păstreze tema, la cererea elevilor. Peste câteva zile, profesorul le dă câte un săculeț cu făină, care avea să fie copilul lor de făină ce trebuie supravegheat și îngrijit. De cum intră în posesia săcuțului, Simon intră și în poziția de părinte. 

  Chiar în acea zi, Simon se murdărise pe mâini de sânge. Era foarte tentat să își șteargă mâna pe săcuț, dar se șterse pe tricoul său. Cred că această secvență sugerează comportamentul protector al unui părinte față de copilul său pe care proiectul vrea să îl scoată la iveală.

  PĂRERE - Îmi plac aceste secvențe care au un înțeles "ascuns", cea cu sângele, de exemplu. Cred că Simon va avea parte de o schimbare de comportament.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Recenzie "Roșu, alb & sânge albastru" de Casey McQuiston

                                   Recenzie "Roșu, alb & sânge albastru" de Casey McQuiston    Alex Claremont-Diaz este fiul p...