miercuri, 22 aprilie 2020

Recenzie "Ursoaica din vis" de Mimi Thebo

                                          Recenzie "Ursoaica din vis" de Mimi Thebo


            Titlu - "Ursoaica din vis"
            Autor - Mimi Thebo
            Editura - Booklet fiction
            Număr de pagini - 267

            Aceasta este prima recenzie negativă făcută de mine unei cărți. Nu pot spune că această carte este groaznică, dar nu este nici prea grozavă. Am primit această carte la școală când eram în clasa a III - a. Dacă o citeam atunci, nu cred că aș fi înțeles despre ce era vorba.
            Personajul principal al cărții este Darcy, o adolescentă care trăiește la munte. Ea suferă de o boală la plămâni și nu are voie să se ude. De asemenea, adrenalina nu îi face bine. În schimb, Darcy obișnuia să escaladeze munții din apropriere. Pe munte, găsește o ursoaică pe care ajunge să o îngrijească, regăsindu-se în comportamentul ei. 
            De aici, nu se întâmplă prea multe. Autoarea cărții ne prezintă zilele lui Darcy și activitățile ei care ajung să se repete. Pe parcursul acestei cărți a apărut doar un personaj nou, ceea ce m-a dezamăgit. 
            La început, cartea părea interesantă și palpitantă, dar nu prea a fost așa. Oricum, părerea mea nu este și părerea voastră! Dacă doriți, puteți încerca această carte, dar există și alte cărți mai bune.

Recenzie "Legenda lui Kevin" de Philip Reeve și Sarah McIntyre

                                                       Recenzie "Legenda lui Kevin"



         Titlu - "Legenda lui Kevin"
         Autori - Philip Reeve și Sarah McIntyre
         Editura - Booklet fiction
         Număr de pagini - 235

         În această carte sunt descrise aventurile a doi prieteni, Kevin și Max. Kevin este un ponei gurmand venit din VESTULCELMAIÎNDEPĂRTAT, care a aterizat într-o noapte pe balconul lui Max. Max este un băiat din Bumbleford ce trăiește alături de familia sa într-un mic apartament. Tatăl lui Max este cel mai bun constructor din oraș, mama sa este coafeză, iar sora sa este o ciudățenie după spusele băiatului. Max își dorea un animal de companie mai diferit decât celelalte, dar nimeni nu îl lua în seamă.
         Într-o noapte, Kevin este luat de un vânt puternic care îl poartă peste tot. La un moment dat, din cauza greutății lui mari, Kevin aterizează pe un balcon. Era balconul lui Max. În momentul căzăturii, din cauza zgomotului mare, Max se trezește să investigheze zona. Încă de la momentul întâlnirii, cei doi se împrietenesc și în scurt timp devin prieteni devotați.
         În Bumbleford se iscă o fortună de neoprit și Max și Kevin devin eroii situației.
         Mai departe vă las pe voi să aflați ce se va întâmpla și cu cine au avut de a face cei doi prieteni. Această carte mi-a oferit o experiență plăcută, dar mi-ar fi plăcut să fie acțiunile descrise mai pe larg, nu scurt, cum au fost majoritatea în această carte. În rest, cartea m-a amuzat prin felul de descriere al personajelor, care au fost numeroase. Sper să vă placă această carte și să vă distreze.

vineri, 3 aprilie 2020

Recenzie "Pippi Șosețica" de Astrid Lindgren

                                             Recenzie - "Pippi Șosețica" de Astrid Lindgren

       Titlu - "Pippi Șosețica"
       Autor - Astrid Lindgren
       Editura - "Arthur" din seria "Cărțile de aur ale copilăriei"
   
        Această carte o prezintă pe Pippi, o aventurieră de nouă ani cu un suflet de aur. Pippi Șosețica trăiește singură în Vila Villekulla și nu se plictisește niciodată. Cu un cal pe verandă și o maimuțică mofturoasă - Musiu Nilsson într-un pat de păpuși, Pippi duce o viața fără griji. Pippi are părul portocaliu, prins în două cozi ca două antene, în picioare are șosete diferite asortate cu pantofi de trei ori mai mari decât picioarele sale. Tatăl lui Pippi murise aruncat de pe vas acum mulți ani, dar fetița credea că el este rege într-o țară cu oameni de culoare. În schimb, Pippi nu-și putea aminti de mama sa, care era decedată.
       În ciuda tuturor acestor lucruri, Pippi trăia fericită, dar i-ar fi plăcut să aibă un partener de joacă. Într-o zi, îi întălnește pe Annika și Tommy, copiii din vecini, apoi nicio zi nu mai seamănă cu alta. De când se împrietenesc, cei trei amici au parte de aventuri în natură, la circ, pe acoperiș, în pod, în vizită,la școală, alături de fel de fel de "invitați".
       Un aspect care îmbunătățește acțiunile cărții este puterea ascunsă pe care o deține Pippi. Ea putea ridica și învârti ca pe un preș în aer pe oricine. Ea le vine de hac astfel hoților, celui mai puternic bărbat din lume și polițiștilor.
       În ciuda comportamentului său puțin cam tupeist, Pippi se dovedește a fi o eroină.
       În această carte mi-au plăcut numeroasele acțiuni, felul prin care acestea au fost descrise, deși aș fi dorit mai multe personaje.
      Sper să încercați această carte și să trăiți acțiunile din plin.

Recenzie "Roșu, alb & sânge albastru" de Casey McQuiston

                                   Recenzie "Roșu, alb & sânge albastru" de Casey McQuiston    Alex Claremont-Diaz este fiul p...