duminică, 27 decembrie 2020

"Crenshaw" de Katherine Applegate - capitolele 6 - 10 - povestire și părere

                       "Crenshaw" de Katherine Applegate - capitolele 6 - 10 - povestire și părere

  Carte: "Crenshaw"

  Autor: Katherine Applegate

  Editura: "Arthur"

  Azi voi face rezumatul următoarelor 5 capitole ale cărții Crenshaw de Katherine Applegate. Rezumatul celor 5 capitole anterioare îl găsiți pe blogul meu, în postarea trecută.

  CAPITOLUL 6

  În acest capitol, Jackson ne explică cum i-a pus lui Crenshaw numele "Crenshaw". Familia sa avea nume împrumutate, ceea ce era nepotrivit din punctul de vedere al lui Jackson, așa că "Crenshaw" a fost un nume nou, care a apărut pe moment.

  CAPITOLUL 7

  În acest capitol, Jackson susține că memoria oamenilor este ciudată și nedescoperită în întregime. Nu ne putem aduce aminte unele lucruri, cum Jackson nu își amintește exact momentul întâlnirii cu Crenshaw.

  CAPITOLUL 8

  În acest capitol, membrii familiei lui Jackson se hotărăsc să vândă unele obiecte pentru a face rost de bani pentru chirie și factura la apă. Tot în acea zi, mama, tatăl și sora lui Jackson stau laolaltă și citesc o carte la apusul soarelui (împreună cu Jackson).

  CAPITOLUL 9

  În acest capitol, Jackson afirmă că nu prea se mai înțelege bine cu familia sa în ultimul timp. Sora sa, Robin, e mică și pune întrebări stupide, iar părinții lui sunt prea optimiști (chiar dacă nu se află într-o situație bună), ceea ce îl enervează pe realistul Jackson, plus că se ceartă mult în ultima vreme.

  CAPITOLUL 10

  În acest capitol, Jackson își dă seama că familia sa se va muta din apartamentul lor în care stau cu chirie, căci starea lor financiară nu este prea bună. Părinții lui au făcut tot posibilul să îmbunătățească această stare, dar nu au reușit. Acesta este unul dintre motivele de tensiune din familia lor.

  PĂRERE: În opinia mea, această carte începe să devină mai interesantă și sunt curioasă să aflu ce se va întâmpla mai departe. De asemenea, aștept mai multe personaje noi și informații despre Crenshaw.



Un comentariu:

Recenzie "Roșu, alb & sânge albastru" de Casey McQuiston

                                   Recenzie "Roșu, alb & sânge albastru" de Casey McQuiston    Alex Claremont-Diaz este fiul p...